București 1969

Din primul an la grafică începusem să colaborez cu diferite edituri care mi-au acordat la început coperți pentru autori mai puțin cunoscuți. Grafica de copertă era bine remunerată și majoritatea semnatarilor erau ilustratori cunoscuți cărora li se încredințau titlurile de prestigiu. Protocolul cerea ca artiștii să primească spre citire manuscrisul cărții urmând ca propunerile lor să fie analizate și aprobate sau nu de conducerea editurii. După ce mi-am făcut stagiul de coperți neînsemnate, am fost promovată la un scriitor cunoscut. Biblioteca Pentru Toți a reeditat romanul lui Sadoveanu VENEA O MOARĂ PE SIRET și, având în vedere că autorului făcea parte din bibliografia obligatorie în liceu, editorul a considerat că nu era cazul să-mi dea manuscrisul. S-a înșelat. Eu nu citisem cartea, preferințele mele literare fiind consecvent incorecte.

Fără scrupule mi-am pus imaginația la bătaie și am prezentat o versiune artistică personală executată în acuarelă și peniță. Șeful a privit-o lung și a exclamat:

• Mă, tu nu ai citit cartea!

Pauză penibilă.

• … grafica pare originală… o prezint totuși la evaluare… poate se acceptă.

Am aflat că a fost aprobată doar când am primit plata.

---

După mulți ani, când soacră-mea s-a stabilit în Canada, am zărit cartea în biblioteca ei românească. Citind-o am rămas surprinsă. Perspectiva narativă nu includea atacurile la regimul burghezo-moșieresc cu care ne-am obișnuit în ultimele opere ale lui Sadoveanu. Atmosfera epocii de la începutul secolului trecut, cu fastul și decadența ei elegant descrise, era fundalul unei povești de dragoste năvalnică între o eroină enigmatică și un Pygmalion moldovean. Greu de crezut că acest roman a fost scris de autorul lui Mitrea Cocor.

La sfârșitul lecturii am suspectat că nici cei care au aprobat retipărirea cărții nu au citit-o!