1970 Târgul Internațional București (TIB)

O bună parte din vacanța de vară a fost consumată de pregătirea pentru postul de translatoare la pavilionul SUA. S-au făcut probe pentru costumele spațiale și pantofii argintii asortați, s-au dat lecții de machiaj, de purtat peruca și de zâmbit. Pentru întrebările tehnice ale publicului am memorat conștiincios răspunsurile furnizate.

În prima zi târgul a fost asaltat de presa înarmată cu camere, dictafoane și caiete de notițe. Un reporter de la revista FLACĂRA s-a interesat de specializarea mea și când i-am spus că sunt studentă la design, el a notat estetică industrială. M-a fotografiat în spatele unei console ca să mascheze depravarea capitalistă reprezentată de fusta mea prea scurtă.

Am fost repartizată la standul firmei BELL care prezenta macheta unui video telefon. Obiectul consta într-un paralelipiped din plastic cu dimensiunea generală de 15cm lățime și 30cm înălțime plasat pe perete. În dreapta se afla receptorul, în stânga erau înșirate câteva butoane pentru apeluri automate. Atracția majoră era o suprafață vopsită gri ce sugera ecranul destinat unui viitor în care puteai să-ți vezi interlocutorul. Fără excepție, vizitatorii comentau faptul că imaginația americanilor a luat-o razna, asemenea invenție fiind total nefezabilă.

Problema mea constantă rămânea însă că, împotriva atenționărilor repetate, nu reușeam să zâmbesc conform standardelor americane.

2016 - apartamentul părinților mei

Mă aflam la București pentru a treia oară într-un an. După ce a murit tata, la 6 luni l-a urmat mama. Mi-a rămas sarcina tristă de a face ordinea de rigoare.

O parte din șifonier mai păstra lucrurile mele printre care am găsit costumația de la TIB. Rochia mi-a rămas mică în schimb peruca mi s-a potrivit perfect și, privindu-mă în oglindă, am luat telefonul celular imortalizând râsul pe care nu am fost în stare să-l produc cu 46 de ani în urmă. Am apăsat un buton trimițând instantaneu poza lui Eugen la Toronto. Vizitatorii târgului din 1970 au avut dreptate - imaginația americanilor o luase razna.

Nu îndrăznesc să mă gîndesc unde va ajunge tehnologia în viitor. Deocamdată mă minunez când îi sună ceasul lui Eugen în timp ce conduce mașina. Nu mai trebuie să scoată telefonul din buzunar, convorbirea se poate face și prin ceas.