1968
Rubin 102 era singura marcă de televizor pe piața românească, TVR era unica stație de televiziune, transmisia era alb/negru iar șlagărul la modă era Please release me interpretat de Engelbert Humperdinck. Cei care-și amintesc aceste detalii își deconspiră vârsta.
Eu câștigam un ban cinstit la televiziune făcând parte din corul ce mima acompaniamentul soliștilor vocali. Muzica decadentă a vestului traversa cortina de fier eliberată de problemele legale ce protejau drepturile muzicienilor din occident. Calitatea interpretării ei în România nu diminua interesul publicului.
În urma unor repetiții sumare, concertele de muzică ușoară a căror sonor era preînregistrat, se transmiteau în direct. Grupul coral făcea o escală în camera de machiaj unde cosmeticele erau aplicate cu larghețea dictată de calitatea imaginii alb/negru. Cu alte cuvinte, arătam ca niște paparude.
Într-una din șușe am contribuit la animarea scenei unde Aurelian Andreescu, vedetă autohtonă a vremii, mima cu convingere imitându-l pe Engelbert în Please release me. Coristele improvizate completau șarada mimând textul benzii originale. M-am recunoscut cu greu în stânga fotografiei făcută de Eugen așa cum m-a văzut pe un ecran de televizor Rubin 102. Părinții mei au fost feriți de neplăcerea de a-și vedea fata în postura de figurantă lezând morala generației lor.
Pentru mine distracția începea la sfârșitul programului când mă urcam în autobuzul 31 ce traversa orașul până la Piața Sudului. Aici găseam o audiență captivă. Machiajul meu ridicol trezea din plictiseală pe călătorii care își imaginau diferite scenarii axate pe subiectul prostituției.
Eliminând vârsta din ecuație, oricât de exagerat m-aș sulemeni astăzi, aș pierde competiția cu politicienele, vedetele apărute peste noapte sau elevele de liceu care abordează o ținută și un machiaj ce depășește cu mult stridența anilor ’70.
Azi nu mai deosebești profesionistele de amatoare!
