1975 VIENA

În toamna anului 1975, am candidat la un concurs pentru un post de traducător la ambasada americană din Viena. Nu mi-am pus mare speranță în competiția cu cei 42 de aplicanți care aveau o experiență apreciabilă, ba chiar și doctorate în materie. Diploma mea de la cursul seral al universității populare mi-a oferit doar șansa să mă aflu în treabă.

Spre surprinderea mea, am trecut examenul scris și am fost invitată la biroul redacției de limba română al ambasadei. Trei funcționari foarte relaxați m-au antrenat timp de o oră într-o discuție în engleză bazată pe subiecte banale. Singurul lucru pe care nu l-am înțeles a fost dacă zâmbetele lor spontane s-au datorat candorii, pronunției sau tupeului meu de a concura pentru această poziție. Descrierea postului includea și cunoștințe dectilografice. În România eu nu am atins niciodată o mașină de scris, securitatea controlând strict această unealtă de propagandă. Întrevederea s-a încheiat înainte ca cineva să atace subiectul iar eu am părăsit biroul imitând demnitatea. La plecare m-a condus redactorul secției române care, spre uimirea mea, mi-a spus să mă prezint luni dimineață ca să începem lucrul la revista SINTEZA publicată de ambasada americană la București.

O prietenă mi-a înprumutat o mașină clasică de scris ca să mă antrenez acasă. După ce, cu multă greutate, am învățat să folosesc și IBM-ul electric de la birou, am reușit să bat în medie cinci cuvinte pe minut. Traducerea inițială o făceam însă cu creionul pe hârtie. Nu-mi dădeam seama cât era de bună căci Michael, șeful meu, o schimba de fiecare dată când o recitea. Într-o zi mi-am luat inima-n dinți și l-am întrebat ce l-a determinat să mă angajeze pe mine când putea să aleagă o persoană cu experiență și calificare superioară. Mi-a răspuns scurt:

• Pentru că tu ești prospătură.

M-a șocat expresia dar am lăsat-o neînțeleasă. Michael era un june atrăgător, cu acces la “prospături” mult mai interesante și mai interesate ca mine. La puțin timp a fost angajat și Eugen la secția de expoziții itinerante. Prezentul ne-a surâs amplu în Austria dar viitorul ne-a așteptat peste Ocean. La plecare, Michael mi-a dat o scrisoare elogioasă de recomandare.

CONTINUAREA ÎN PREZENT

După ce am primit pașaportul Canadian m-am întors de multe ori în România la a cărei cetățenie nu am renunțat. De cum ateriza avionul mă simțeam parcă n-aș fi plecat niciodată. Această atitudine mi-a folosit înainte de 1990 când, ferindu-mă să atrag atenția asupra faptului că posedam două pașapoarte, încercam să trec neobservată în peisajul local.

Cu timpul, au început să apară probleme de comunicare. Românii au introdus fără discernământ un volum mare de termeni străini, textual sau într-o traducere sui generis. Am renunțat să mai urmăresc ritmul transformărilor sociale care a depășit cu mult pe cel de adaptare al limbii.

Au trecut mulți ani de la aventura mea austriacă și am înțeles în sfârșit ce a vrut să spună Michael la Viena. Cu toată experiența și devotamentul meu pentru limba maternă, astăzi nu aș mai putea traduce în româna contemporană. Nu mai sunt “prospătură