Philip și-a dorit din copilărie un animal de companie. Bucuroasă că nu a cerut un frățior sau o surioară i-am cumpărat un acvariu cu pești exotici. N-am nimerit-o. După ce am înlocuit apa din acvariu cu nisip și crengi uscate l-am populat cu două șopârlițe ce-și schimbau culoarea precum cameleonii. Deși nostime și nepretențioase, ele nu erau animale sociabile. Varianta felină sau canină nu s-a pus în discuție.
Ajuns la liceu, Philip a economisit ceva bani și a decis în ciuda dezacordului meu să-și cumpere o pereche de animale corespunzătoare unui adolescent ce se dorea original. A pledat în favoarea speciei alese explicându-mi că erau creaturi foarte inteligente, curate, nu necesitau mult spațiu, nici îngrijire sau mâncare specială și puteau fi lăsate singure zile întregi. Dacă nu s-a auzit despre asemenea animale este pentru că ele nu există.
M-a rugat să-l duc cu mașina să cumpere o cușcă potrivită. La magazin a ales cu grijă două exemplare de același sex căci nu intenționa să facă o crescătorie. Cușca ne-a ușurat de $400, după care am cumpărat aparatura de gimnastică, jucăriile de rigoare și mâncarea specială ca să le mențină blana strălucitoare. Până s-a ajuns la formula ideală, am achiziționat multe modele de adăpătoare. A urmat vizita inițială la veterinar unde domnul Hood și domnul Wink au fost cântăriți, vaccinați și înregistrați contra costului de $150 urmând ca de două ori pe an să se prezinte la un control medical evaluat la $75 plus vitaminele și eventual medicamentele necesare. Instalarea musafirilor în dormitorul lui Philip s-a făcut pe șest ca să nu afle Eugen că avem șobolani în casă.
Da!… prietenul meu din imaginea atașata era un șobolan get beget, nicidecum un soi de hamster sau gerbil. În urma unor manipulări genetice efectuate cu mulți ani în urmă în Olanda cu scopul de a oferi copiilor compania unor animale miniaturizate, șobolanii obișnuiți au fost înzestrați cu pete colorate și, greu de crezut, cu o blană parfumată delicat. Pe cel din poză l-am numit Hood “Glugă” de la pata maronie în formă de glugă. El era guzganul alfa iar Wink, puțin mai mic, devenise sclavul lui.
Când ei au mai crescut iar repulsia lui Eugen a mai scăzut, am dus cușca în bucătărie unde, după ce închideam ușa de la sufragerie, le dădeam drumul pe jos. Nu exista pericolul ca să ajungă în zonele unde se pregătea mâncarea ei nefiind echipați să se cațere pe suprafețe verticale lucioase. După o inspecție amănunțită a dușumelei, se retrăgeau în cușca lor unde-i aștepta mâncarea, closetul și dormitorul remodelat de ei zilnic. Ca dovadă că sângele apă nu se face, ei adunau de pe jos orice material de construcție necesar amenajării unui habitat ce le amintea de o groapă de gunoi.
Bucătăria noastră avea un perete vitrat în fața căruia creasem un mic peisaj alpin cu roci vulcanice și floricele montane. Săpând cu greu nopți de-a rândul printre aceste pietre și-a făcut reședința de vară un șobolan ce, conform tradiției, trebuia eradicat. Intrarea în tunel se afla cam la un metru de fereastră oferindu-mi șansa de a-i studia activitatea și determina soarta. Am dedus că avea și altă locuință căci lipsea cu săptămânile iar iernile dispărea fără urme pe zăpadă. Prezența lui nu a fost demascată datorită faptului că în timpul zilei era aproape invizibil. Mai târziu am descoperit printre flori că avea și o ieșire de salvare.
L-am urmărit conspirativ aproape trei ani. Faptul că a rămas tot timpul singur și nu mi-a deranjat grădina i-a salvat viața punându-l pe aceeași treaptă cu restul animalelor sălbatice care au apreciat talentul meu horticol. Când pleca pentru mai mult timp, alegea un bețișor, o pietricică sau un con de brad pe care-l așeza strategic la intrare asigurându-se la întoarcere că nu i s-a invadat teritoriul. O dată i-am lăsat din curiozitate o alună dar, dovadă că șobolanii sunt inteligenți, nu s-a atins de ea. Nu știu cât a reușit să supraviețuiască în ilegalitate dar, după un timp, florile de la intrarea în labirint nu s-au mai mișcat.
Prințul din povestea mea a trăit o viață de răsfăț la câțiva pași de cerșetorul vânat de toată lumea. În urma experienței cu Hood și Wink, pe Eugen nu l-a mai șocat nimic.
