1975

Îndreptându-ne cu Mobra spre granița Austriacă, ne-a prins seara după ce am trecut de Zagreb. Frânți de oboseală căutam un loc unde să dormim peste noapte. Fumul eșapamentelor de pe șosea ne-a camuflat fețele și murdărit hainele. Apariția noastră nu inspira încredere. Într-un sat am început să batem la ușile câtorva case rugându-ne să fim lăsați peste noapte să dormim într-un hambar pe paie. Cineva ne-a îndreptat spre gospodăria unor oameni cunoscuți pentru sufletul lor bun. Ajunși acolo am fost invitați în casă fără nici o explicație. Lipsa unei limbi comune nu a împiedicat gazdele să ne trateze ca pe niște musafiri. Ne-am spălat, am fost poftiți la masă după care ni s-a oferit camera de oaspeți. Interiorul ei semăna cu o încăpere de zestre de la la muzeul satului. Pereții erau decorați cu farfurii și ștergare brodate iar în mijlocul patului, a cărui cearșafuri imaculate erau acoperite cu o tapiserie multicoloră, trona un munte de perne dantelate. Numeroasele covorașe de pe dușumea nu iertau nici un colț neornat. Am închis ușa și, fără nici o vorbă, ne-am culcat pe jos așa cum eram îmbrăcați, ferindu-ne să murdărim exponatele. Am adormit cu capul pe perne improvizate din hainele noastre.

A doua zi ne-a trezit tractorul cu care gazdele arau terenul din spatele casei. Înăuntru nu am găsit pe nimeni. Familia plecase la lucru. Un bătrân a apărut zâmbind și ne-a servit micul dejun în tăcere. Pregătindu-ne de plecare am făcut gestul cunoscut de remunerare. Refuzând categoric, bătrânul ne-a arătat fotografia unui tânăr îmbrăcat în uniformă militară. Din gesturi am înțeles că acesta era nepotul lor despre care nu știau pe unde se afla sau dacă mai era în viață. În numele lui, familia omenea călătorii pribegi. Am mulțumit și am plecat cu ochii aburiți. Era rândul nostru să ne luptăm cu necunoscutul.

Noaptea următoare am dormit în Austria.

.