De peste 30 de ani petrecem verile într-o cabană pe malul lacului Huron, în golful numit Georgian Bay. Lacul e tivit cu păduri de brazi și buruieni mișunând cu viețuitoare necunoscute nouă. De regulă, în timp ce Eugen pleca cu barca la pescuit, eu rămâneam pe doc studiind natura.
Și, cum stăteam eu hipnotizată de legănatul artistic al unei trestii, văd în apă o gânganie urâtă ce se urca hotărâtă pe lujerul trestiei. Ajunsă la aer și-a continuat nestingherită drumul spre soare. Hmm… o gâză amfibie?
Constatând că nu are mandibule războinice nici ac periculos am prins-o și, spre mirarea mea, nu s-a împotrivit. Am așezat-o pe mână iar ea s-a făcut comodă înfigându-și gheruțele ascuțite în pielea mea. O curiozitate perversă m-a ajutat să-mi înfrâng dezgustul lăsând-o în pace până a apărut Eugen care documenta fauna locală cu o cameră video. În timp ce el filma, subiectul a început să se umfle fără să-și schimbe poziția. Și-a înfipt mai tare ghearele în pielea mea dar, din ce în ce mai intrigată de situație, am rezistat eroic.
Peste câteva minute toracele gâzei s-a extins până când a plesnit. Din fanta creată au apărut doi ochi mari plasați pe un cap negru ce trăgea după el un trup slinos. Au urmat câteva trepidații neplăcute la care mi-am învins cu greu dorința de a-mi salva mâna. Trupul apărut a continuat să crească dând pe rând la iveală perechi de picioare. Cu ajutorul lor scabroșenia se forța să iasă din goanga care, după ce și-a dat duhul, a retras în sfârșit ghearele.
Odată degajată, spinarea apariției a continuat să-și mărească volumul dezvăluind o cocoașă spumoasă. Cu o ultimă opinteală creatura s-a eliberat extrăgând o coadă de trei ori mai lungă decât corpul. Din goanga inițială a rămas doar o cochilie goală decorată cu resturile ombilicelor ce au legat-o de noua întruchipare.
Dragonul cu ochii mari s-a colorat în galben verzuliu în timp ce din spuma cocoașei a început să se despăturească o plasă foarte complicat ambalată care a rezultat în două perechi de aripi transparente, perfect simetrice și foarte rigide. După aproape o oră mi-am retras mâna ce amorțise în poziție și am plasat rezultatul metamorfozei pe o piatră. Când am atins-o din nou, libelula și-a luat zborul fără nici o ezitare.
Deși am urmărit spectacolul cu foarte multă atenție, partea cea mai interesantă a miracolului a rămas o enigmă - când și cum s-a transferat viața de la goanga ce a trăit până atunci numai în apă, la libelula care a decolat impecabil pe muzica lui Lenny Kravitz.
Video atașat prezintă fenomenul așa cum l-am trăit