1977

La începutul activității noastre canadiene am cultivat imaginea artistului excentric prezentându-mă la clienți în blugi, tricou și teniși. Distonam intenționat cu funcționarele fardate profesional și îmbrăcate elegant ce sufereau pe tocuri înalte. Designerii europeni erau apreciați în America de nord și, datorită accentului amalgamat în timpul anului petrecut în Austria cînd ne străduiam să învățăm germana, noi ne bucuram de o oarecare legitimitate. Celor care încercau să ne localizeze obârșia, le spuneam că ne-am născut în Transilvania. Unii se îndoiau de existența acestui ținut însă veridicitatea contelui Dracula rămânea necontestată.

După ce ne-am împrietenit cu un grup de funcționari ai firmei BATA am fost invitați într-un weekend la o aniversare. Cu această ocazie am renunțat la spiritul de frondă considerând că tradiția cere o ținută de gală. Am investit într-un compleu de mătase, pantofi italienești cu tocuri cui și, frumos coafată, ne-am prezentat punctuali la sindrofie.

Acolo, doamnele care la birou își etalau garderoba de marcă erau acum îmbrăcate în blugi, maieu și sandale. Așezate relaxat pe canapele beau berea din sticlă în timp ce bărbații în pantaloni scurți întorceau hamburgeri pe grătar. Era clar că am nimerit în alt film. Conform educației britanice, gazda nu s-a mirat vizibil. Doamnele mi-au explicat că la servici costumația elegantă este o necesitate în timp ce la petrecerile între prieteni invitații preferă să se simtă bine.

M-am descălțat și am fost acceptată în noua societate pe care am început să o apreciez. Alăturându-se bărbaților, Eugen a fost ferit de asemenea probleme superficiale… barul bine stocat s-a dovedit un egalizator social.