1978

După câțiva ani petrecuți în Canada corectă politic și sterilă lingvistic mi s-a făcut dor de limba neaoșe ce practica stilistic necuviința. Am sunat la București unde aveam o bună prietenă total neconvențională cu care puteam coresponda necenzurat. Deși era trecut de miezul nopții, Doina m-a ascultat bucuroasă.

• Alo, Doinița, mi s-a facut dor de o porție de înjurături. Poți să mă servești?

Fără altă introducere, gagica a demarat vocal într-un baraj de înjurături tonice. Începând cu afurisenia banală, a trecut prin imposibilitățile anatomice de rigoare și blasfemia ce nu ierta rudele de toate gradele. Las la imaginația cititorilor profunzimea tematică a acestei tirade.

După un timp însă, socrul ei cu care împărțeau temporar locuința, s-a trezit din somn și a intervenit împăciuitor:

• Da ce ți-a făcut fata de o înjuri în halul ăsta? Nu și-o fi dat săraca seama de diferența de fus orar…

Doina Enigărescu nu mai e printre noi. Amintirea de mai sus e pentru cei care au cunoscut-o și pentru cei care nu au avut norocul.