Procesând recolta filmărilor din vara anului 2007 am ajuns la concluzia că, oricât de spectaculoase erau apusurile de soare, nu puteau salva subiectul care, după atâția ani, devenise monoton.
Am filmat barca lui Eugen într-o postură mai dinamică. Am imortalizat ultimii anii ai copilăriei lui Philip care profita de liniștea locului să-și completeze studiul academic. Plictisit de experiența naturistă, băiatul a sărit în lac oferindu-ne o comedie spontană. Scena în care eu urma să mă nasc fotogenic din apă a introdus o tentă de realism. Nici vârsta și nici simțul ridicolului nu m-au împiedicat să sar pe trampolină sau să pup o broască. Am urmărit viața colibrilor care traversau în fiecare an Golful Mexic ca să-și facă cuibul în copacul din fața cerdacului. Imaginile melancolice ale pescuitului proiectate pe fondul unui nou apus de soare, au fost ultima noastră tentativă videografică făcută la cabana de pe malul lacului.
Din păcate, cele mai interesante evenimente s-au petrecut înainte ca Eugen să localizeze camera de filmat pe care o foloseam până la apariția telefoanelor inteligente. Fotografia făcută de mine și explicația de mai jos confirmă zicala că cele mai spectaculose imagini sunt cele ratate.
Apariția unei familii de curcani sălbateci ne-a surprins într-o dimineață total nepregătiți. Era prima dată când am întâlnit aceste păsări văzute de noi doar pe eticheta sticlelor de whisky. Opriți în fața unui ou mare, galben și perfect rotund, curcanii au încercat să-i descopere originea. Intrigată, matroana a înregistrat subiectul în colimatorul ochiului stâng, după care a convocat consiliul de familie. Bobocii au țopăit curioși în jurul oului și au ascultat cu atenție dezbaterea încheiată cu un plan strategic de retragere din fața primejdiei.
Imediat ce aparatul de filmat a fost gata de acțiune, cârdul a dispărut ca la comandă în stufăriș comentând gălăgios bizarul ou cunoscut de noi sub numele de minge de tenis.
