1969

Părăsind doi ani de grafică la Grigorescu, m-am transferat la o nouă secție a cărei denumire oscila între estetică industrială, din filiera franceză și design, din filiera engleză. După 50 de ani de la înființare, problema denumirii continuă să se dezbată. La început am suferit o traumă de identitate pe un teritoriu necunoscut, fără puncte de referință. Am înțeles totuși că trebuia să mă debarasez de jumătate din cunoștințele academice acumulate, dar nu eram sigură care jumătate.

Norocul mi-a surâs trimițându-mi ca profesori pe sfânta treime Bortnovski, Bitzan, Șetran. Ei nu ne-au învățat cum să gătim peștele, ne-au învățat cum să-l prindem. Ne-au oferit surse superioare de informare și libertatea de a ne descoperi singuri. Ne-au familiarizat cu iconografia anilor 60-70 și ne-au învins teama de a face greșeli. Mantra noi putem face orice ne-a susținut moralul înarmându-ne cu o încredere iluzorie în cunoștințele noastre. Eliberat de inhibițiile acumulate în școlile precedente, grupul eclectic al colegilor noștri a traversat cu entuziasm cele mai frumoase decenii ale secolului trecut.

Conceptul preconizat de profesorii noștri a fost inedit pentru timpul și sistemul politic în care ne aflam. Astăzi, urmărind de departe activitatea generațiilor care ne-au urmat, constat că esența lui s-a diluat, s-a transformat, dar nu s-a pierdut.

Regret că nu am găsit o formulă suficient de elegantă ca să-mi exprim la un nivel corespunzător recunoștința față de profesorii noștri.

Anul I, secția design - imagine regizată de un fotograf al ziarului Scânteia. În timp ce colegul Tatoli pretindea că îmi dă sfaturi prețioase, scrumul țigării se scutura pe lucrare.