În vara lui '65 eram în vacanță la Colibița, o stațiune mică de lângă Bistrița Năsăud compusă din câteva vilișoare și case înșirate de-a lungul unei văi la poalele munților Dornei.
Într-una din zile, m-am alăturat unui grup de patru turiști care plănuiseră o excursie la zmeurișul de pe dealul învecinat. Drumul a fost lung dar ne-a ajutat aerul oxigenat și frumusețea peisajului. La un moment dat am luat-o pe o scurtătură acoperită de o iarbă mătăsoasă. Superb. Brusc am fost treziți la realitate de o localnică vânjoasă care a ieșit val vîrtej dintr-o casă de la marginea drumului. În timp ce mânuia amenințător o greblă în aer declama zgomotos un repertoriu colorat de înjurături. Astfel îndemnați am părăsit urgent pajiștea minunată și ne-am reântors la drumeag unde ni s-a ținut o lecție folositoare. Iarba aceea mătăsoasă, înainte să-i dea spicul, se numește otavă și e la mare preț pentru furajarea animalelor. Odată ce a fost călcată iarba nu mai poate fi cosită. Ne-am cerut scuze pentru traseele lăsate de noi în urmă și ne-am retras cu capul plecat.
O recoltă bună de zmeură ne-a făcut să uităm întâmplarea dar la întoarcere am avut grijă să o ținem pe potecă. Ajungând noi în dreptul casei cu pricina, ne-a apărut în față aceelași personaj, care de data asta ne primea cu un zâmbet smerit. Am fost poftiți în casă și invitați la cină. Deși foarte suspicios, grupul nostru nu s-a opus având în vedere aromele îmbietoare ce veneau dinspre bucătărie și masa aranjată ca pentru zile mari. Măi să fie!
În casă ne aștepta un june foarte timid cu explicația tărășeniei. Pe vremea când și-a făcut el stagiul militar, era cunoscut fapul că armata era foarte dură. Din fericire el a avut norocul să ajungă sub comanda unui om bun la suflet ce-și trata bine soldații. Întâmplarea și norocul nostru a făcut ca acel suflet bun să fie unul din grup și să fie recunoscut de junele care în semn de mulțumire și-a pus mama să ne gătească o găină din curte. Alte detalii nu-mi amintesc căci reuniunea a fost sărbătorită cu multă pălincă.
Recent am traversat România vizitând locurile copilăriei. Țineam să-i arăt lui Eugen valea pe unde trecea un pârâu de munte, să urcăm pe dealul cu zmeuriș, să revăd iarba mătăsoasă din Colibița. În locul lor am găsit lacul de acumulare din fotografie.
