Artă cubistă

La sfârșitul anului 2012 terminasem o comandă menită să dea o tentă artistică noului sediu al fabricii TORO ALUMINUM a cărui inaugurare urma să coincidă cu sărbătorile de iarnă. Imaginea abstractizată a unui oraș reflectat în apă a fost creată folosind cuburi de lemn vopsite metalic și lipite pe un panou de aluminiu de 1,20m x 2,40m.

În ziua livrării, temperatura scăzuse până la punctul în care nu mai simțeam frigul. Dezvelită oficial în interiorul cald, lucrarea s-a aburit ca o sticlă rece de bere. Odată ce această transpirație s-a evaporat, managerul general și colectivul de conducere care așteptaseră plini de anticipație, au izbucnit într-un cor de aprecieri elogioase. Fondurile fabricii au fost folosite cu succes!

Sărbătorirea a fost întreruptă de un pocnet scurt urmat de saltul balistic al unui cubuleț ce s-a dezlipit de panou cu viteza unui glonte. Ca la un semnal, au urmat alte cubulețe care se sinucideau aruncându-se de la înălțime. Priveam înmărmuriți tumbele strălucitoare ce aminteau de dansul floricelelor de porumb. Spectacolul de sunet și lumină a încetat când temperatura plăcii de aluminiu, ce scăzuse puternic în timpul transportului, s-a egalizat cu temperatura cubulețelor de lemn.

În liniștea ce a urmat am dat convingător vina pe clima canadiană și, după ce am recuperat victimele de pe covor, ne-am retras asigurând audiența că vom remedia situația înaintea festivităților hibernale.

Zilele următoare le-am petrecut găurind și înșurubând solid în panou 2468 de cuburi. Am instalat cu succes lucrarea la timp - într-o sâmbătă, ca să evităm spectatorii.

Posted on Dec 29, 2019