VIDEO
Deruta generală provocată de pandemie a avut un efect coroziv îndepărtându-ne de prieteni, amânând visele, îmbătrânindu-ne degeaba. Am sfidat problemele cotidiene și am mers înainte conform dictonului că înainte era mai bine. În urmă cu trei ani am fost în Antigua, o insulă din Caraibe unde a fost așa de bine că am încheiat optimist videoul de rigoare cu “va urma”.
Ne-am ținut de cuvânt. Împotriva tututor avertismentelor și restricțiilor de călătorie, la începutul lui ianuarie am luat avionul ajungând pe insula unde procentajul turiștilor curajoși nu a depășit 20%. Pentru conformitate atașez fotografia făcută lui Eugen în timpul zborului deasupra Atlanticului. La dus au fost foarte puțini călători iar la întoarcere au fost șapte.

Aleile pustii, plaja goală și restaurantele în care ne-am aflat de câteva ori singurii mușterii ne-au făcut impresia că suntem ultimii supraviețuitori ai Pământului. Localnicii ne-au răsfățat, păsărele care nu au înțeles unde le-au dispărut binefăcătorii, ne-au asaltat. Oceanului și cerul ne-au amintit cât de insignifianți suntem.