1980
În lipsa zborurilor directe Toronto București trebuia să fac o escală într-unul din orașele cu aeroporturi mai mari. Am ales New York unde aveam legătura cu Taromul ca să ameliorez tranzacția cu România. Aeroportul Kennedy deservind mai multe linii aeriene decât îmi imaginam că există, folosea un autobuz cu circuit continuu oprind la fiecare terminal unde șoferul recita liniile aeriene ale escalei respective după care descărca pe cei interesați și bagajele lor. Eu mă distram privind pe fereastră defilarea multicultural colorată a pasagerilor. Dintr-o dată îmi văd pe trotuar valiza trasă de un individ. Autobuzul pornise deja dar cu un țipăt convigător ce a speriat pasagerii l-am convins pe șofer să oprească brusc. Am coborât vârtej din autobuz și m-am oprit cu o atitudine beligerantă în fața inculpatului care a înlemnit. Tensiunea mi-a revenit la normal când am înțeles că el avea o valiză identică cu a mea, minus abțibildul pus de mine la plecare ca să o recunosc. Șoferul a cotrobăit profesional printre bagaje, i-a găsit valiza și a înlocuit-o cu a mea. Individul a realizat ce tragedie a fost evitată - el se ducea la un simpozion și rochiile mele i-ar fi fost prea mici.
Zborul cu Taromul a decurs fără incidente, ba a fost chiar vesel. Pentru început, un domn a cerut politicos un pahar cu apă. Stewardesa l-a întrebat răstit dacă la el acasă bea apă înainte de masă… după care s-a făcut liniște tot drumul.
Pe la mijlocul nopții m-am sculat ca să mă relaxez puțin. Am observat un scaun pliant aproape de cabina de zbor și, nefiind nimeni prin preajmă, l-am ocupat. După un timp a trecut pe lângă mine o stewardesă care s-a oprit, m-a țintuit cu privirea, s-a gândit un timp și s-a dus la altă stewardesă exprimânduși pe românește dilema.
- Ce caută asta aici?
- Uite cum s-a așezat pe scaunul ăla? Cum își permite…
- Nu cred că are voie. Mă duc să-l întreb pe pilot. Apare căpitanul.
- Da cu vă deranjează dânsa? Și ce vreți să-i spun? Lăsați-o naibii în pace.
Deși se aflau la câțiva pași de mine, duduile au continuat să discute înfocat situația derutate de atitudinea mea relaxată necaracteristică românilor. Nici una nu a luat inițiativa să mi se adreseze direct iar eu nu am voluntariat un răspuns. Le priveam cu nevinovăția practicată la extemporalele din liceu când țineam cartea deschisă pe genunchi în timp ce profesorii ne supravegheau. Toate cunoșteau bine engleza, ba chiar și franceza la nevoie dar pentru acest scenariu nu aveau directive. După un timp am părăsit scaunul incomod, m-am întors la locul meu și am ajuns cu bine la București.
La întoarcere a fost mult mai interesant. Spre deosebire de sosire când zborul s-a petrecut noaptea, întoarcerea a fost în timpul zilei. Mijlocul avionului a fost acaparat de un grup de ardeleni și ardelence corpolente în costume tradiționale care, văzând ce le-a pus Taromul în față drept mâncare, au scos din desagi tot felul de bunătăți și au început să le împartă omenește cu pasagerii care nu rezistau la mirosul usturoiat al cârnaților și la sticla de palincă trecută din mână în mână. Atmosfera de cumetrie complectată cu cântece tradiționale a durat până la Toronto.
Stewardesele nu și-au dat concursul.