1978

De cum ne-am stabilit în Canada, am început să studiem geografia locală ce impresiona prin sute de lacuri, mii de insule și pârâiașe neânsemnate creatoare de cascade spectaculoase. Înarmați cu o bărcuță gonflabilă și cu multă energie, am pornit pe potecile folosite de mohicani. Lipsa obligațiilor de orice natură ne-a dat o libertate pe care nu am mai regăsit-o până recent, când Covidul ne-a restructurat prioritățile. Urmând sfaturile fiului nostru ne-am cumpărat rucsacuri pe măsură și am pornit în căutarea celei de a doua tinereți.

---

2020

Privind cu atenție fotografia de mai sus, observ cascada… asta era, trebuie să devenim cascadori!

Zis și tăcut! Am început noua aventură pe un traseu plin de cascade numit Bruce Trail, aflat sub egida UNESCO. O fâșie din pădurile seculare s-a păstrat aproape intactă de-a lungul unui escarpament de peste 800 km, orientat de la nord la sud… sau invers.

Peisajul stă mărturie dramaticelor transformări terestre ce, cu milioane de ani în urmă, au creat canioane în diferite regiuni ale globului. Arhitectura rocilor, râulețele zgomotoase și vegetația înconjurătoare mi-au amintit de cheile minunate pe care am avut norocul să le vizitez în România. Căutând pe internet locurile bătute în copilărie m-a surprins asemănarea cu peisajul din Bruce Trail. Așa îmi explic atracția pentru zona care, nefiind departe de Toronto, încercăm să o atacăm în fiecare săptămână.

Singurul amănunt care-mi lipsește e mirosul ce-l păstrez în memorie. Deși populate cu brazi, nuci sălbateci și licheni, pădurile canadiene rămân inodore. Temperaturile scăzute din timpul iernii distrug flora microbiană care în România macerează frunzele producând renumitul parfum de toamnă. Ce nu-mi lipsește aici e contribuția olfactivă a gunoaielor de orice natură.

Cascadele din zonă sunt mai delicate și se cer admirate de jos unde accesul, fiind periculos, nu este încurajat. Rezervația naturală nu oferă nici un fel de ajutor nepregătiților fizic. Privind de sus râpa care ni se desfășoară la picioare, trebuie să ne calculăm cu grijă șansele de a ajunge jos într-o bucată. Evităm pe cât posibil riscul de a coborî neintenționat, fără să cunoaștem măcar o rugăciune potrivită.

Crescut la oraș, Eugen nu mi-a împărtășit amintirile dar, înțelegând predilecția mea pentru sălbăticie, mă însoțește cu un entuziasm bine simulat. Vocea rațiunii și demnitatea îl opresc la marginea povârnișurilor mai prăpăstioase. Eu mai greșesc câteodată continuându-mi dureros descendența pe cur. Juliturile, vânătăile și febra musculară dispar cu timpul dar sper ca la sfârșitul sezonului să ne imortalizăm cascadoria într-un un film care să îmbine nostalgia trecutului cu umorul prezentului.

Unde eşti, copilărie,

Cu pădurea ta cu tot?

Eminescu (O, rămâi)